Voluntari de Cursă Lungă

Voluntari de cursă lungă ed. 2: duminică în familia extinsă a comunității

Posted on Oct 30, 2018 in Uncategorized, Voluntari de Cursă Lungă

Voluntari de cursă lungă ed. 2: duminică în familia extinsă a comunității

„Știam că asta e ultima cursă la care alerg anul ăsta, așa că mi-am lăsat adidașii la îndemână”, Andreea Tărnăuceanu, BIS Teatru. „După aia îi pun în cui până anul viitor”. În 28 octombrie, ultima duminică din această lună, ne-am bucurat de vremea bună la o alergare ușoară și un picnic urban, la a doua ediție a crosului Voluntari de cursă lungă, organizat de Clubul Sportiv Comunitar Sibiu (CSCS), cu sprijinul nostru. Dincolo de voluntarii care ne sunt alături la Maratonul Internațional Sibiu – unii veniți de curând, alții dedicați maratonului deja de mulți ani –, au participat voluntari de la diferite evenimente și cauze din Sibiu: de la cele mai mici la cele de care se știe în toată România și în afara ei. Am apreciat în mod deosebit inventivitatea unor doritori de alergare. De exemplu, a celor care și-au amintit că au făcut voluntariat pe scara blocului unde locuiesc sau au ajutat la spălatul vaselor la prieteni și rude. În total, o gașcă de vreo 50 de persoane. O surpriză pentru alergători au fost instrumentele de percuție instalate din kilometru în kilometru, de către unul dintre alergători și membru CSCS. Mulțumim, Andrei, că ne-ai lăsat să batem toba! Și poate cea mai memorabilă parte a experienței a fost picnicul de la final, o adevărată duminică în familia extinsă a comunității. Între bătăliile „cine are cea mai bună zacuscă” și schimburile de rețete de murături și plăcinte am decis la unison – picnicul acesta trebuie să devină tradiție. Mulțumim tuturor, ne revedem la ediția cu numărul 3! Până atunci, spor la voluntariat și antrenamente. PS: Mai multe fotografii de la eveniment pot fi văzute aici și aici. Mulțumim, Ana-Maria Nichitelea și Florin Țintea, pentru...

Read More

Înscrieri cros Voluntari de Cursă Lungă, ed. 2

Posted on Oct 18, 2018 in Voluntari de Cursă Lungă

Înscrieri cros Voluntari de Cursă Lungă, ed. 2

VolunȚari și Voluntari, care în ultimul an ați pus umărul la construirea unui Sibiu mai puternic, vă invităm la a 2-a ediție a crosului Voluntari de Cursă Lungă, ce va avea loc în data de 28 octombrie. Participarea la cros este gratuită și înscrierile se fac aici: www.goo.gl/Fb9kGt. La fel ca în cazul primei ediții, aducem sub lumina reflectoarelor două lucruri foarte importante pentru noi: voluntarii și grija pentru natură. Pe parcursul a 5 km vă veți bucura de o alergare plină de voie bună pe aleile tomnatice ale Parcului Sub Arini, în timp ce ne ajutați să „reciclăm” materiale rămase de la edițiile anterioare ale Maratonului Internațional Sibiu: veți purta unul dintre numerele neridicate, iar la Finish veți primi una dintre medaliile rămase. În plus, la final transformăm punctul de revitalizare în zonă de picnic urban. Facem o masă comună, unde fiecare participant aduce câte ceva. Inclusiv, cana de acasă, pentru a încerca să avem cât mai mult grijă de mediu. Și pentru că niciodată nu este prea multă mișcare, printre povești mai jucăm un volei, un tenis. Vă încurajăm să veniți cu prietenii și întreaga familie! Cine poate participa? Așteptăm orice persoană care a făcut voluntariat în ultimul an. Știm că sunt și evenimente la care copiii voluntariază alături de părinți (de exemplu, la acțiuni de curățenie în parcuri sau plantări). Ne bucurăm dacă veniți cu toată familia și acum, mai ales că la final rămânem la picnic. Singura condiție este să vă asigurați că cei mici pot să termine cursa (fiind vorba de o distanță de 5 km, sugerăm să aibă minim 10 ani). Când? 28 octombrie, între 10:00 și 13:00. Unde? Startul se va da în fața Stadionului Municipal din Parcul Sub Arini. Aici puteți vede traseul complet, pentru a vă putea stabili o strategie de cursă. Ce poți aduce la picnic? Orice poveste merge mai bine la un ceai cald sau cafea, așa că vă încurajăm să luați termosul. Și niște prăjituri sau plăcinte. Zacusca și murăturile sunt de sezon și merg bine și ele. La fel și fructele, sau orice vă vine în minte. În măsura posibilităților, luați și cana preferată de acasă. Cum te înscrii? Înscrierile se fac aici, completând formularul până pe 26 octombrie, ora 23:59.   Cum a apărut crosul Voluntari de cursă lungă? De-a lungul anilor, am încercat să păstrăm cu atenție fiecare număr de alergător sau medalie neridicată sau rămasă în plus la Maratonul Internațional Sibiu. Le-am plimbat din cutie în cutie, dintr-un colț în altul, mereu cu gândul că într-o zi le vom da altă viață. În același timp, ne-am întrebat de nenumărate ori: oare cum o fi să-i vedem pe VolunȚarii noștri de la Maratonul Internațional Sibiu, făcând schimb de roluri cu alergătorii? Dar și cum o fi să facem un eveniment special pentru voluntarii care pun în mișcare atâtea lucruri faine din Sibiu? În primăvara anului 2018 am îmbinat cele două dorințe și am dat startul Crosului Voluntari de Cursă Lungă. Voluntari de Cursă Lungă este organizat de Clubul Sportiv Comunitar Sibiu, alături de Fundația Comunitară...

Read More

Cum a fost la Crosul Voluntari de Cursă Lungă, ed. 1?

Posted on May 3, 2018 in Voluntari de Cursă Lungă

Cum a fost la Crosul Voluntari de Cursă Lungă, ed. 1?

În 29 aprilie, în jur de 70 de persoane – voluntari care ajută evenimentele Sibiului să se pună în mișcare – , au alergat la prima ediție a crosului Voluntari de Cursă Lungă, care a adus sub lumina reflectoarelor două lucruri foarte importante pentru noi –  voluntarii și grija pentru natură. Pe parcursul a 5 km, participanții s-au bucurat de o alergare plină de voie bună pe aleile răcoroase ale Parcului Sub Arini, fiind încurajați și sprijiniți de membrii Clubului Sportiv Comunitar Sibiu. Mai mult decât atât, au lăsat urme pentru o cauza bună – „reciclarea”: au purtat numerele neridicate de la edițiile anterioare ale (Semi)Maratonului Internațional Sibiu, iar la final au primit medalii și trofee rămase de la acestea. De asemenea, câștigătorii au primit premii meșterite cu drag de prietenii de la Asociația Tonal. Mai multe poze puteți vedea aici și aici. Mulțumim fotografilor Ana Maria Nichitelea și Florin Țintea, precum și celorlalți voluntari de la Clubul Sportiv Comunitar Sibiu pentru sprijin! Ne revedem la ediția a doua. Până atunci, spor la voluntariat! Amintim că „Voluntari de Cursă Lungă” este organizat de Fundația Comunitară Sibiu alături de Clubul Sportiv Comunitar...

Read More