În cele 11 ediții de maraton, împreună am reușit să punem pe picioare cca. 278 de proiecte diverse: construcția unui refugiu alpin, protejarea berzelor albe, cursuri de educație arhitecturală, muzicală sau chiar civică, renovarea și dotarea bibliotecilor și curților școlilor – inclusiv din mediul rural, amenajarea de săli polisenzoriale, repararea unei sinagogi, echipamente medicale pentru animale sălbatice rănite, prevenția bolilor neurodegenerative, sterilizarea câinilor și pisicilor fără stăpân, activități cu și pentru persoanele cu dizabilități, achiziția de echipamente medicale etc. Iar dincolo de acestea, am reușit să nuanțăm felul în care oamenii simt comunitatea și își găsesc locurile din care pot aduce schimbări în cadrul acesteia.
În plus, în fiecare an încercăm să ajutăm echipele din spatele cauzelor să se dezvolte cât mai mult – oferind consultări pentru scrierea proiectelor, dar și idei prin care pot atrage mai multe fonduri sau își pot promova cauzele.
Anul acesta nu avem un număr fix de proiecte care vor intra în cursă – lista proiectelor finaliste va fi stabilită de membrii juriului, în funcție de calitatea aplicațiilor.
La fel ca în fiecare an, acceptăm atât proiecte înscrise de ONG-uri, cât și de grupuri de inițiativă (grupuri de prieteni, fără personalitate juridică). Nu contează cine aplică, dar este nevoie să demonstreze că înțelege ce ar presupune să ducă toată treaba până la final și că este gata să depună eforturile necesare – atât în perioada strângerii fondurilor, cât și în cea de implementare a proiectului.
Dacă aplici pentru prima dată, te rugăm insistent să ne contactezi pentru o consultare, pentru a ne cunoaște și înțelege mai bine, dar și pentru a te ajuta să scrii cea mai bună variantă a aplicației, astfel încât să ai șanse mai mari ca proiectul să meargă mai departe.
Condițiile de participare, criteriile de selecție și toate detaliile pe care trebuie să le știi înainte de a aplica se găsesc în ghidul de aplicare – te rugăm să-l parcurgi atent.
Pentru a înscrie proiectul, trimite un mail cu formularul completat, pozele și logo-ul pe [email protected], până în 10 februarie, ora 12:00 (la prânz). Tot pe această adresă așteptăm și întrebările sau nelămuririle. Vom răspunde în cel mai scurt timp posibil, după criteriul primul venit, primul servit și, eventual, vom stabili împreună o întâlnire pentru a pune țara la cale.
Știm că, de multe ori, cele mai inspirate idei vin în ultima clipă, dar pentru a beneficia de ajutorul nostru în scrierea unei versiuni cât mai bune a proiectului, respectiv, pentru a crește șansele de a trece de selecție, te încurajăm să ne scrii cât mai din timp.
Menționăm că întâlnirile vor avea loc în perioada 10.01 – 07.02.2023.
PS: Dacă ai nevoie de un pic de inspirație, aruncă un ochi peste proiectele de anul trecut.
Spor la treabă și ne auzim în curând, dar nu mai târziu de 10 februarie, ora 12:00 (la prânz).