Pe data de 27 octombrie 2015, a avut loc evenimentul de încheiere a primei ediții a Fondului Științescu Sibiu. Încărcat de bucuria finalizării unui program de suflet pentru noi, Fundația Comunitară Sibiu, din meniul serii nu au lipsit mulțumirile adresate participanților și susținătorilor noștri, cât și încărcătura emoțională care nu se lasă prea mult timp așteptată în astfel de momente. Au fost prezentate publicului cele 15 proiecte finanțate prin fondul Științescu, apoi am continuat să ne jucăm și să experimentăm direct la fața locului, așa cum ne place să facem de obicei când vine vorba de tehnologie și descoperirea mediul care ne înconjoară.
La Fundația Comunitară Sibiu (FCS), credem că lucrurile fascinante din jurul nostru pot fi deslușite prin joc și prin metode de educație nonformală. În perioada de implementare a proiectelor, mai-septembrie 2015, am reușit să ajungem la aproape 1900 de elevi și tineri din Sibiu, cu vârsta cuprinsă între 6 și 19 ani. Aceștia au participat la 15 proiecte finanțate prin Fondul Științescu, unde au redescoperit fizica și chimia prin experimente creative, au cunoscut lumea prin lentila microscopului, au programat roboți Sparki sau au luat parte la activități inedite din domeniul tehnologiei informaţiilor şi construcţiilor electronice. Atunci când presiunea competiției și dictatura notelor dispar, copiii prind aripi. Au curaj să întrebe, să găsească singuri răspunsuri, să învețe jucându-se, să își alimenteze sănătos setea de cunoaștere prin experimente realizate sub îndrumarea mentorilor, persoane la fel de curioase și pasionate de științele exacte, la fel ca și ei.
“…îmi place foarte mult când nu sunt privit așa de sus, așa când toată lumea e o familie și ne înțelegem bine”
– Matei, clasa a IV-a
“Nu știam că se pot face atâtea lucruri cu lucrurile din jurul nostru”
– Paula, clasa a IV-a
“Roboțeii mi-au plăcut cel mai mult. Mi-ar plăcea să îi am și acasă!”
– Oana, clasa a VII-a
Prin implementarea Fondului Științescu, FCS și-a dorit să aducă împreună o comunitate de oameni pasionaţi de educaţia STEM (Science, Technology, Engineering, Mathematics) prin oferirea de finanțări în valoare totală de 121.317 de lei. Acestea au fost destinate realizării și implementării de proiecte educaționale nonformale care să sprijine dezvoltarea viitoarelor generații de inovatori. Prin evenimentul de încheiere a primei ediții Științescu Sibiu, FCS și-a dorit nu doar să prezinte rezultatele obținute de proiectele finanțate, ci și să-l tranforme într-un moment de bucurie alături de partenerii, susținătorii, echipele de proiect cât și de beneficiarii acestei inițiative, cărora le mulțumim înzecit pentru deschidere și sprijin.
Fondul Științescu își dorește să arate prin inițiativele și proiectele finanțate că științele exacte pot fi interesante și incitante, că ele reprezintă o lume fascinantă care merită descoperită de către tineri. Totodată, alimentarea curiozității elevilor prin joacă și experimente pentru lumea care îi înconjoară, prin descoperirea și înțelegerea unor fenomene simple din viața de zi cu zi, reprezintă un prim pas important în deschiderea unui orizont profesional în plină dezvoltare și de viitor. Pentru că inovatorii se cresc de mici.
Vă așteptăm alături de noi și la ediția din 2016!
Comunicatul de presă al evenimentului poate fi accesat aici.
Fotografii de Gabriela Cuzepan.
Cifre cheie ale Fondului Științescu Sibiu , ediția 2015:
15 proiecte finanțate, 121.317 lei suma totală a fondului, 1889 de beneficiari direcți, 6654 ore de volunariat oferite, 81 membri în echipele de proiect