În 2 octombrie, ne vedem la cea de-a zecea ediție a Maratonului, o ediție aniversară în context ceva mai provocator și în formulă puțin atipică, dar alături de lume bună și pe traseele dragi cu care eram obișnuiți altă dată. Iar a doua zi, în data de 3, ne dăm întâlnire la Cursele Copiilor – tot în condiții de siguranță și cu cererea de ploaie tradițională făcută. Pe cei care nu pot ajunge la evenimentul public, indiferent de motiv, îi așteptăm cu la fel de mult drag la Aleargă Oriunde, până în data de 1 noiembrie. Și tot până atunci încurajăm susținătorii să sprijine alergătorii preferați și cauzele.
Chiar dacă ne e dor să ne revedem în zile însorite din mai, toamna asta facem zilele mai lungi și mai luminoase, alergând pentru și susținând 34 de cauze.
Înscrieri alergători Înscrieri susținători
În 2021, lăsăm urme pentru 34 de cauze, unele propuse de organizații care au participat și la alte ediții, dar ne bucurăm mult să avem alături și echipe noi, cărora le urăm bun venit și mult spor. Poți vedea lista completă a proiectelor selectate și detalii despre acestea aici (link).
Înainte de înscriere, te rugăm să parcurgi toate condițiile de participare, pe care le găsești în regulament.
Dacă nu vei putea fi la Sibiu în data de 2 octombrie sau încă nu te simți confortabil să iei startul la cursa fizică din Piața Mare, indiferent de motiv și de ce cursă vrei să alergi, te încurajăm să lași urme Oriunde te vei afla. Poți alerga între 2 octombrie – 1 noiembrie, și tot până în 1 noiembrie ai posibilitatea să te înscrii.
Mai multe detalii despre Aleargă Oriunde aici (link).
Pe lângă faptul că 50% din taxa de alergare pe care o achiți merge direct către cauza aleasă, poți ajuta echipa să-și atingă obiectivul devenind fundraiser activ și convingând prietenii să te susțină cu donații.
Poți face asta fie în momentul înscrierii, bifând căsuța “Vreau să devin fundraiser”, fie folosind pagina înscriere fundraiser, dacă deja te-ai înscris. Aici, poți să-ți creezi un profil, să încarci o poză și un text prin care să povestești de ce vrei să strângi bani și să-ți mobilizezi gașca de prieteni să te ajute. La final, vei primi o adresă unică a profilului, pe care o poți distribui pe canalele de comunicare preferate.
În acest an, cei mai buni alergători de la Maratonul Continental și SemiMaraton, care vor participa la evenimentul public din Piața Mare, vor primi premii în bani, după cum urmează:
Feminin | Masculin | |
---|---|---|
Locul 1 | 1500 lei | 1500 lei |
Locul 2 | 900 lei | 900 lei |
Locul 3 | 550 lei | 550 lei |
Feminin | Masculin | |
---|---|---|
Locul 1 | 750 lei | 750 lei |
Locul 2 | 450 lei | 450 lei |
Locul 3 | 250 lei | 250 lei |
Termenul limită pentru înscrierile alergătorilor la cursa fizică cu start de grup din Piața Mare este 8 septembrie, ora 23.59. Înscrierile pentru Aleargă oriunde vor putea fi înregistrate până în data de 1 noiembrie.
În acest an, susținerile vor putea fi achitate doar pe loc, online, cu cardul, pentru a eficientiza procesul de strângere de fonduri și a elimina diverse mici încurcături legate de plăți. În plus, este un bun prilej de a arăta încrederea și de a încuraja alergătorii susținuți. Donațiile pot fi înregistrate până în data de 1 noiembrie.
Ne vedem la start, dar până atunci, ne tot auzim cu una-alta. Stai pe aproape.