Bafta tuturor participanților, in Portugalia e soare si 10 km au fost usor de parcurs , greul e in SIBIU , Cristi Munteanu
La fel ca în fiecare an, câțiva dintre alergătorii noștri, care nu au avut posibilitatea să ajungă la Sibiu, au luat startul acolo unde i-a prins data de 1 iunie. Unii s-au bucurat de soarele portughez, alții au bătut cărările Londrei, Parisului, cele din Corby, Zürich, Kaposvár, Bad Soden am Taunus sau câmpul de bătălie de la Antietam – practic, am putea face o oră de geografie până le scriem pe toate.
Cineva participă la evenimentul nostru încă de la început, din 2012, și n-a vrut să rateze nici ediția din acest an. Altcineva s-a bucurat de faptul că poate să-și îmbine hobby-ul cu dorința de a ajuta. Un domn și-a bătut propriul record cu o zi înainte, pentru că urma să lucreze în 1 iunie. Unii au alergat singuri, alții și-au luat prietenii sau familia, pe cineva l-a scos cățelul la alergat. Cuiva, copiii i-au desenat un număr de alergător, pentru că al nostru nu ajunsese încă.
Indiferent unde ați lăsat urme, vă mulțumim mult, tuturor, nu doar pentru că nu v-ați lăsat corupți de vremea numai bună de plajă, ci și pentru toate gândurile bune pe care ni le-ați transmis.
Alerg la Maratonul Internațional Sibiu în fiecare an de la înființare. De două ori nu am fost acasă din motive profesionale. Dar l-am alergat acolo unde m-am găsit. Așa am făcut și azi. De data asta l-am alergat pe câmpul de bătălie de la Antietam, locul unei importante schimbări în dinamica Războiului civil american, bătălie care a permis emanciparea sclavilor. Vă ofer câteva poze de la acest important sit istoric, Nicu Ștefănuță
Neața! A fost foarte fain ieri la Maraton. Am improvizat cu soția mea și niște prieteni puncte de hidratare, am alergat 5km intr-o cursa locală Parkrun și am avut așa parte de sprijinul și încurajările echipei de voluntari de acolo, am alergat și cu băieții mei un pic… a fost superb! Traseul pe care l-am construit a fost jumate în orașul unde locuiesc în Anglia, se numește Corby, iar cealaltă jumătate a fost prin afara orașului pe niște drumuri de țară foarte faine și am avut finishul într-un parc mare unde mă așteptau familia și niște prieteni care au ieșit la iarbă verde și un grătar
Bateria telefonului meu a murit la un moment dat așa că am salvat trackul de 43 km dar am alergat vreo 45… asta a fost mica eroare de calcul atunci când am făcut traseul… am terminat cei 42.2km înainte cu vreo 2-3 km de punctul de finish ales de mine
Și am pierdut timp prețios în cursa aceea de 5km din parc pentru că trebuia să mă înregistrez la final și am alergat și cu baiețelul meu de 8 ani… care mi-a colorat și numărul de participare…
Așa că una peste alta maratonul de ieri a fost superb, nu am urmărit timpul așa de mult cât distracția și în consecință cer o validare pentru că a fost chiar o provocare să organizez totul singur…, Mircea Teacă
Participarea mea la acest semi-maraton a fost o modalitate de a îmbina un hobby cu dorința de ajuta. Vă mulțumesc pentru oportunitate!, Bogdan Simaciu
Albumul complet se regăsește aici. Dacă ai alergat și tu în diaspora și nu te regăsești în acest album, te rugăm să ne dai un semn pe [email protected] și remediem. Mulțumim!