Au mai rămas 4 zile până dăm startul Semimaratonului Sibiu 2016!
2600 de alergători se vor alinia la linia de start sâmbătă, 28 mai, la cea de-a cincea ediție a celui mai mare eveniment sportiv filantropic din România. Startul se va da la ora 09.00 pentru cursa de semimaraton și la ora 09.15 pentru crosul de 5 km, cursă la care s-au înscris cei mai mulți participanți.
Au mai rămas doar patru zile până când mii de persoane își vor da întâlnire în Piața Mare din Sibiu pentru a lua startul la cea de-a cincea ediție de Semimaraton Sibiu. Alergătorii sunt atât persoane active din Sibiu, cât și alergători din afara județului și din afara țării care își doresc să promoveze un stil de viață sănătos și implicarea activă în viața comunității. Un număr de peste 20 de companii din Sibiu s-au înscris la Semimaraton, atrăgând sute de participanți din rândul angajaților care aleargă pentru cauzele comunității.
Ciprian Ciocan, director executiv Fundația Comunitară Sibiu: “Comparabil cu populația Sibiului, care este un oraș mic, 2600 de alergători, adulți și copii, pe care i-aș numi 2600 de cetățeni, reprezintă un număr mare. Ne bucurăm să vedem că tot mai mulți români se conectează la comunitățile lor, iar SemiMaratonul creează o astfel de energie, prin care participanții simt că pot schimba ceva în jurul lor.”
Traseul stă sub emblema centrului istoric al Sibiului: după startul din Piața Mare, alergătorii vor porni pe străzile înguste ale cetății vechi, urmând ca cei care participă la cursele de ștafetă și semimaraton să continue prin parcul Sub Arini și pădurea Dumbrava, oazele verzi ale orașului. Traseul își atinge punctul maxim ca distanță față de start în complexul național muzeal “ASTRA”, cel mai mare muzeu în aer liber din România și al doilea ca mărime din Europa. Alergătorii vor trece linia de finish în Piața Mare.
Cursele Copiilor Prolanguage se vor desfășura în Piața Mare.
Din familia extinsă de organizare a evenimentului, fac parte și un număr de 250 de voluntari care pun lucrurile în mișcare și care se vor asigura ca alergătorii să se simtă confortabil pe durata întregii competiții. Patru puncte de revitalizare vor fi amenajate de-a lungul traseului, unde alergătorii se pot hidrata și energiza.
Premii și implicare
Se vor premia cei mai rapizi alergători, feminin și masculin, pentru cele cinci curse: semimaraton (21km), ștafetă (2x10km), ștafetă (4x5km), cros (5km) și cursele copiilor. Vor fi premiate și cea mai rapidă companie, cea mai lungă distanță parcursă de alergătorii unei companii, cel mai bun fundraiser, cei mai rapizi alergători copii. Pentru prima dată, vom acorda un premiu și pentru acel alergător junior care reușește să strângă cele mai multe fonduri de la susținători – cel mai bun fundraiser copil.
Semimaraton Sibiu este cel mai mare eveniment sportiv filantropic din România și cel mai mare eveniment de strângere de fonduri din Sibiu. Reunește, sub aceeași umbrelă, alergători profesioniști și amatori, susținători, voluntari, sibiani implicați, organizații ne-guvernamentele, instituții publice și companii implicate în viața orașului.
Alergătorii susțin cauza preferată prin achitarea taxei de participare, iar susținătorii prin donații directe pe website-ul evenimentului. Până acum s-au strâns peste 284.000 de lei pentru comunitatea sibiană, iar susținerile continuă până în 01 iulie 2016.
Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să accesați www.maratonsibiu.ro .
Comunicatul de presă, ce include toate detaliile desfășurării evenimentului, poate fi regăsit AICI.
Semimaraton Sibiu 2016 este un eveniment cofinanțat de Consiliul Local Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Comunității.