Innovation Labs 2016, principalul program de pre-accelerare pentru start-up-uri tehnice din România, ajunge pentru prima dată la Sibiu!
Evenimentul de lansare a avut loc în 29 februarie, în cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu. Alături de prezentarea programului, cei peste 100 de studenți participanți s-au pregătit pentru hackathon-ul care va avea loc la Sibiu în 12-13 martie prin participarea la un concurs de idei inovatoare – Idea Jam.
Innovation Labs Sibiu este organizat de Tech Lounge și Fundația Comunitară Sibiu, în parteneriat academic cu Universitatea Lucian Blaga Sibiu.
Innovation Labs 2016 invită tinerii pasionați de tehnologie să-și aducă ideile la viață în programul organizat în București, Cluj-Napoca, Sibiu și Timișoara. Programul este dedicat tinerelor echipe, care au o idee creativă de tehnologie, dornice să trăiască experiența unui start-up tehnic, în ecosistemul românesc de business, alături de mentori de top, antreprenori și specialiști în domeniul tehnologiei. Programul este organizat de Tech Lounge în parteneriat cu Orange, Carrefour și The Romanian-American Foundation.
Tinerii participanți pornesc de la o idee pe care o rafinează treptat și o transformă într-un prototip viabil și persuasiv, cu sprijinul mentorilor.
Mentorii care iau parte la programul Innovation Labs Sibiu sunt:
Direcțiile Innovation Labs 2016 sunt: Agricultură, Cyber-Security, Health & Lifestyle și Retail.
Structura programului Innovation Labs 2016
Innovation Labs 2016 va debuta cu Hackathon-ul din București, între 5 – 6 martie 2016, în Universitatea Politehnica din București. Tinerii sunt invitați să se înscrie până pe 3 martie 2016, completând formularul disponibil pe website-ul programului: www.innovationlabs.ro. O săptămână mai târziu, între 12 – 13 martie 2016, vor avea loc Hackathoanele din Cluj-Napoca, Sibiu și Timișoara. Perioada de înscriere pentru acestea este până pe 10 martie 2016, iar înscrierile se pot face tot pe www.innovationlabs.ro.
Hackathon-ul de 24 de ore oferă tinerilor șansa de a-și contura ideile mai clar, a le demonstra în practică și a-i convinge pe cei din jur de potențialul lor. Cele mai bune echipe vor continua în programul de mentorat din martie – mai, întâlnindu-se săptămânal cu specialiști din industria ICT și din ecosistemul antreprenorial pentru a-și rafina prototipul inițial spre un produs viabil cu aplicații directe în piață.
Echipele își prezintă prototipurile finale pe 24 mai la Demo Day, în fața potențialilor investitori, parteneri și mass media. Este un eveniment vibrant și în același timp un nou început pentru echipe – care au șansa de a câștiga atenția finanțatorilor și utilizatorilor.
Răzvan Rughiniș, co-fondator Innovation Labs: „Innovation Labs este un loc de întâlnire al tinerilor care vor să-și vadă ideile funcționând realmente și al profesioniștilor în start-up-uri tech, care îi ghidează pe drumul adesea surprinzător de la concept la prototip. O idee poate fi interesantă, dar un prototip tangibil este atât o experiență de neuitat pentru tinerii care-l aduc la viață, cât și un posibil punct de lansare pentru un produs de impact, care schimbă viața utilizatorilor. Atât la Hackathon cât și în perioada de mentorat, echipele lucrează intens pentru a-și crea propriile produse și a răspunde unor dorințe reale ale utilizatorilor. Innovation Labs a ajuns la cea de-a 4-a ediție, demonstrând în fiecare an creativitatea tehnică și perseverența tinerilor în a-și găsi propria cale. Terenul este acum pregătit pentru Innovation Labs 2016.”
Innovation Labs Sibiu este organizat de Tech Lounge și Fundația Comunitară Sibiu, în parteneriat academic cu Universitatea Lucian Blaga Sibiu.
###
Despre Innovation Labs
Innovation Labs 2016 este un program organizat de către Tech Lounge, Simplon, Fundația Comunitară Sibiu și Banat IT cu sprijinul Orange, Carrefour, The Romanian-American Foundation și al partenerilor: Microsoft, Intel Software, Adobe, IXIA, Ericsson, Bloomberg, Electronic Arts, Cisco Romania, Flashnet, Cyberint, Aqua Carpatica, Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii (ANIS), împreună cu partenerii academici: Universitatea POLITEHNICA din București, Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și Universitatea de Vest din Timişoara.