După ce am încercat să înțelegem mai bine care sunt nevoile Terezianului, în urma derulării unui chestionar, săptămâna trecută, alături de câțiva locuitori din cartier care au fost de acord să-și pună la bătaie timpul și creativitatea, am căutat idei de proiecte ce ar putea fi propuse în cadrul procesului de bugetare participativă din acest an.
S-a discutat mult. Despre probleme cu care ne confruntăm atât de des, încât ne-am și obișnuit cu ele, sau cele grave, pe care adesea încercăm să le ascundem sub preș: despre viteza exagerată cu care se circulă chiar și pe străduțele mici, mașinile parcate neregulamentar, lipsa toaletelor publice, siguranța și nesiguranța anumitor zone din cartier, necesitatea acută a creării și dezvoltării spațiilor de întâlnire, dar și a infrastructurii umane care să se asigure că nu rămân goale. Un loc aparte l-au ocupat dezbaterile stârnite de nenumăratele probleme și nevoi ale școlilor de cartier, care nu pot fi soluționate printr-un simplu proiect din cadrul bugetării participative, dar care merită să fie puse pe masa de discuții cât mai des.
Până la urmă, credem că o să fie propuneri numai bune de votat: de la simple soluții de (re)amenajare a unor spații la proiecte complexe, ce vor duce la creșterea capitalului social în timp.
Le mulțumim tuturor participanților pentru discuțiile mișto și mulțumim pentru găzduire, Junior STEM Club!
Mai multe foto de la eveniment găsiți în albumul de aici.
*
Mini-Hackathonul face parte dintr-un demers de cunoaștere și înțelegere a cartierului, din cadrul Zilelor Vecinătății 2019, ce se desfășoară în cartierul Terezian în toamna acestui an. Zilele Vecinătății 2019 sunt organizate de Fundația Comunitară Sibiu și cofinanțate de Primăria Municipiului Sibiu, prin Agenda Comunității.