Ca urmare a interviului cu un candidat la funcția de primar al municipiului Sibiu, publicat de Turnul Sfatului în data de 19.02.2020, facem următoarele precizări:
“O comunitate vie, în orașul din care n-ai mai pleca” reprezintă viziunea de dezvoltare a Fundației Comunitare Sibiu, așa cum reiese și de pe site-ul organizației, precum și din rapoartele anuale publicate pentru 2017 și 2018. Această strategie mai largă a fost prezentată de curând într-o întâlnire publică, unde a putut deveni o sursă de inspirație pentru viziunea asumată de candidat în acest interviu.
Nu putem susține folosirea proprietății noastre intelectuale (chiar și neprotejate din punct de vedere legal) într-o lupta politică pentru obținerea de funcții politice. Credem într-o societate vie în care ideile călătoresc cât mai libere, dar în același timp considerăm că e important să construim o comunitate în care proprietatea intelectuală este respectată și corect atribuită. Ne bucurăm să vedem că ideile și proiectele pe care le gândim ajung cât mai aproape de administrația publică pentru a fi aplicate pe scară cât mai largă, pentru binele comunității.
Fundația Comunitară Sibiu a fost înființată în 2012, iar în 2017 a trecut printr-un amplu proces de planificare strategică de “360 grade”, cu o consultare largă a diferiților stakeholderi din comunitate (cetățeni, parteneri din ONG-uri, companii și administrație), al cărui rezultat conține printre altele și actuala misiune și viziune.
Viziunea noastră este mai mult decât un slogan, stă la baza culturii noastre organizaționale și reprezintă felul în care ne imaginăm comunitatea ideală, spre care țintim și din care izvorăsc toate obiectivele strategice și mai apoi, programele pe care le dezvoltăm. Considerăm că este un bun valoros, deoarece credem în gândirea pe termen lung și pe ideea de a construi structuri solide, inclusiv din punct de vedere ideatic.
Mulțumim comunității sibiene pentru sprijinul acordat în primii 7 ani de viață ai organizației și ne asumăm mai departe misiunea de a conecta cu sens resursele de bine ale orașului.
Ciprian Ciocan
Director Executiv
Fundația Comunitară Sibiu