Este primul an în care sibienii au posibilitatea de a decide, cot la cot cu Primăria, ce proiecte pot face mai bună viața pentru comunitate și merită să fie puse pe harta orașului. Astfel, începând cu 1 iulie, doritorii au fost invitați să-și propună sugestiile pe site-ul www.bugetareparticipativa.sibiu.ro, lucru pe care îl pot face până în data de 31 august.
Bugetarea participativă este un proces prin care cetățenii municipiului Sibiu sunt încurajați să identifice și să semnalizeze neajunsurile comunității și apoi să propună rezolvări ale acestora – prin soluții sub formă de proiecte. Acestea urmează să fie validate de autoritatea locală, iar apoi supuse unui proces de votare, prin care se va asigura reprezentativitatea rezultatelor. Cele mai votate proiecte vor fi implementate de Primăria Sibiu începând cu anul 2019. (www.bugetareparticipativa.sibiu.ro)
Uniți de dorința de a face mai frumoasă viața în oraș, dar și de cea de a-și asuma responsabilitatea și puterea pe care o au în calitate de cetățeni, săptămâna trecută, aproape 20 de sibieni au ales să-și petreacă seara împreună, alături de noi, pentru a vedea cum pot să contureze mai bine niște idei de proiecte pe care ar vrea să le depună în acest proces. Timp de câteva ore, participanții au alcătuit o echipă ce a identificat nevoi, a generat și a împărtășit idei, a căutat soluții sau pur și simplu a lansat întrebări – la care a reușit să găsească răspunsuri sau le-a lăsat deschise pentru cercetări ulterioare.
Ideile generate au plecat de la necesitățile cotidiene ale comunității, dorința de creare a contextelor pentru dezvoltarea acesteia sau dorința de a avea acces la anumite facilități similare cu cele din Londra, Viena, Paris, orășele suedeze sau care au existat în trecutul Sibiului. De menționat este că propunerile au gravitat în jurul domeniilor eligibile pentru finanțare, stabilite de Primărie, respectiv:
Le mulțumim tuturor celor care ni s-au alăturat în acest demers și le urăm mult spor în scrierea proiectelor în continuare. De abia așteptăm să vedem variantele finale ale proiectelor!
NB: Toate proiectele depuse până la momentul dat pot fi studiate pe site-ul www.bugetareparticipativa.sibiu.ro, iar cei care mai doresc să vină cu propriile aplicații o pot face până la finele lunii august. (Amintim că toate detaliile de care aveți nevoie în acest sens se găsesc pe site, iar o sursă de inspirație la îndemână este aici.)