Zilele Vecinătății

 

 

Am locuit pe Gladiolelor nr. 10, sc. A, et. 1, deasupra transformatorului în 1965. Grădi la 14, școala la 14 un coșmar. Clopotele băteau, soneria suna, transformatorul urla… Dar ce copilărie frumoasă aveam!!! Mulți oameni de valoare ne-am ridicat din acest cartier “Gara Mică Terezian” – T. Z.

 

[ Status: Programul Zilele Vecinătății 2019 are loc în perioada august-noiembrie, fiind gândit în 3 etape: Zilele Cunoașterii, Zilele Implicării și Zilele Sărbătorii.

 

Ce este Zilele Vecinătății?

Vecinătatea, în noul context urban, ia forma cartierului și se adaptează nevoilor din zilele noastre. În acest an, Zilele Vecinătății și-a propus să cerceteze identitatea micro-comunităților din aria Terezianului, să activeze spiritul comunitar al locuitorilor și apoi să-i răsplătească pentru implicare cu câteva zile de sărbătoare. Astfel, evenimentul s-a transformat într-un proiect gândit în 3 etape: zilele cunoașterii, zilele implicării și zilele sărbătorii, care au loc în perioada august-noiembrie. Detalii despre fiecare etapă mai jos.

Zile și zile, în Zilele Vecinătății 2019:

Zilele Cunoașterii (august-noiembrie): pe rând, am încercat să ne cunoaștem mai bine, să înțelegem cum funcționează cartierul și ce leagă locuitorii din zonă, unde își petrec timpul, ce dorințe și pasiuni au ei sau cei care stau cea mai mare parte a zilei aici, cu ajutorul unor chestionare, interviuri, întâlniri și a unui hackathon. Nu în ultimul rând, am organizat întâlniri cu autoritățile pentru a vedea care sunt planurile pentru cartier și ce nevoi mai există.

Zilele Implicării (27-29.09): în cadrul acestora le-am propus locuitorilor din Terezian și prietenilor lor să iasă la curățenia de toamnă în jurul blocului și în spațiile publice din cartier, ca în vremurile nu chiar atât de îndepărtate, și, de ce nu, să rămână la o poveste și o gustare după ce au terminat treaba; i-am provocat să redescopere Terezianul în cadrul unor tururi ghidate și le-am prezentat modurile în care pot îmbunătăți viața cartierului, folosind diverse aplicații puse la dispoziție de către Primărie.

Zilele Sărbătorii (04-06.10): după un weekend de muncă, am transformat strada Gladiolelor în zonă de sărbătoare și povești, cu activități pentru toate vârstele și gusturile. Am avut o zonă de picnic urban cu mâncare și voie bună (am făcut o masă comună, cu bunătățuri aduse de noi, dar și de prin vecini), bătălii pentru cea mai bună zacuscă, varii activități sportive, ateliere și spectacole pentru copii, deja tradiționalele concursuri de mașinuțe, muzică faină și seri de film în aer liber (detalii aici).

Istoric

Conceptul inițial al proiectului Zilele Vecinătății a fost dezvoltat de Asociația Pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu (AIOS) în 2014 și implementat în o serie de cartiere (Hipodrom, Vasile Aaron, Valea Aurie etc.). Printr-un parteneriat cu AIOS pentru păstrarea know-howului în proiect, Fundația Comunitară Sibiu și-a propus să continue și să îmbunătățească această tradiție la Sibiu.

______________________________________________________

Zilele Vecinătății 2019 este organizat de Fundația Comunitară Sibiu alături de partenerul principal wenglor Romania și este cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu, prin Agenda Comunității.

Foto: Gabriela Cuzepan