Tot noi

Posted on Nov 15, 2017 in Uncategorized

Tot noi
La începutul primăverii, Ana Maria Ciobanu și Mircea Reștea, de la revista DOR, au venit la Sibiu pentru a ne ajuta să arătăm crâmpeie din rețeaua de oameni care mișcă lucrurile în oraș. Oameni care ne-au sprijinit de nenumărate ori și pe care suntem nespus de fericiți să-i avem alături.

 

Cum a ajuns Sibiul să aibă o agendă comunitară.

De Ana Maria Ciobanu
Fotografii de Mircea Reștea

 

Acum patru ani, dacă întrebai de ONG-uri prin Sibiu, puțini ar fi putut să-ți numească o mână de inițiative locale. Existau organizații, dar nu erau mai deloc vizibile. Schimbarea a început în 2012, când 100 de oameni și-au rugat prietenii și familiile să doneze pentru proiectele pe care le susțineau în cadrul Semimaratonului Sibiu.

Prietenii celor 100 de alergători au dat și ei mai departe mesajul pe Facebook. Apoi cei 100 au alergat prin oraș îmbrăcați cu tricouri inscripționate cu logo-ul organizațiilor pentru care strângeau donații. Până atunci, strângerea de fonduri părea o activitate cu care se ocupau bătrânii, sau cel puțin așa gândea Radu Tompa, un programator de 35 de ani care acum e prezent la mai toate evenimentele caritabile din oraș și din împrejurimi.

În 2013, au alergat de patru ori mai mulți oameni la semimaraton, iar printre ei s-a numărat și Radu care nu se gândise niciodată să alerge 21 de km, dar care a intrat în cursă pentru că avea ocazia să o facă pentru un scop: să strângă bani pentru Asociația Prietenii Mocăniței.

DSC_8726

Radu a crescut în Valea Jiului și singura amintire despre voluntariat în copilărie e de pe vremea când blocul în care stătea a fost dat la ziar ca fiind cel mai murdar din zonă, iar el și alți vecini s-au apucat de curățenie, ba au plantat și câțiva arbori tuia. În 2011, Radu s-a mutat la Sibiu și a văzut un anunț în ziar despre plimbări cu ciclodrezina pe valea Hârtibaciului. Pasionat de ciclism, s-a dus să vadă vagonetul cu cadru și pedale de bicicletă și așa i-a cunoscut pe Prietenii Mocăniței, un grup de tineri care luptau să repornească trenul cu aburi care unea cândva Sibiul de Agnita și Sighișoara printr-o linie ferată îngustă de 109 km.

Prietenii Mocăniței curățau o porțiune de trei kilometri din vechea linie ferată și o parcurgeau cu ciclodrezina. În scurt timp, Radu s-a apucat de cosit cu ei, de dat cu ierbicid și de alergat ca să strângă fonduri. Acum își împarte timpul între slujbă, voluntariat la mocăniță, împăduriri și descopleșiri (adică îndepărtat iarba din jurul puieților proaspăt plantați), fotografiat și filmat de pe bicicletă la evenimentele sportive caritabile din zonă. În doar doi ani de voluntariat, Radu a ajuns să fie vice-președinte al Asociației Prietenii Mocăniței și membru fondator al organizației Cu Verdele în Sus. „Nu e ceva ce mi-am propus”, spune el. „Toate au venit treptat și firesc”.

Voluntariatul părea ceva suspicios pentru generațiile care au fost scoase cu forța la muncă patriotică în perioada comunistă. „Sigur au ei ceva de câștigat”, îi spuneau părinții Dianei Niță, o tânără care a descoperit voluntariatul în clasa a IX-a, mai întâi ca o ocazie să scape de mate și în scurt timp, spune ea, ca un „mod de viață”. „Ce fraieră ești să muncești pe degeaba. Nu vii și la mine să faci curat?”, glumeau colegii ei de la Colegiul Tehnic Textil din Sibiu când auzeau că-și petrecea mai toate sfârșiturile de săptămână cu Prietenii Mocăniței.

DSC_8802

Diana și-a sărbătorit majoratul în trenul cu aburi, cu colegi voluntari și prieteni. A vopsit un pod atârnată într-un ham de alpinist. A fost într-o tabără în Germania pentru pasionații de căi ferate și acolo și-a cunoscut iubitul suedez. A învățat să conducă o moto-drezină, adică un vagonet cu motor de Trabant. „Nu pot să-mi imaginez cum ar fi fost să merg doar la școală și acasă”, spune Diana care acum își împarte timpul între un job în comunicare, primul an la Facultatea de Științe Socio-Umane din Sibiu și voluntariat la mocăniță. Tânăra nu mai simte că e o excepție printre oamenii de vârsta ei. Ba chiar i se pare că printre adolescenți voluntariatul a devenit ceva firesc.

Radu și Ioana Hasan, doi programatori care au fondat în 2005 startup-ul Smart Bill, făceau voluntariat deseori la Animal Life, un ONG local pentru protecția animalelor. Adunau câini de pe străzi și curățau adăpostul improvizat al organizației. Când aveau un ban în plus, îl donau pentru mâncarea animalelor sau făceau cinste cu pizza. „Tot noi?”, se întreba uneori Radu când i se părea că gașca oamenilor implicați nu se mărea. În același timp își spunea „Dacă noi nu mai facem? Cine o să facă?”. El și Ioana nu puteau să se oprească când vedeau echipa Animal Life că își dedică atâta timp animalelor. „Te simți un pic prost când vezi că alții fac și tu te plângi”.

Chiar dacă vreo cinci ani a părut că sunt aceiași oameni care se zbat, bula voluntarilor și donatorilor a crescut constant. Organizațiile și proiectele lor s-au înmulțit și au devenit mult mai vizibile în rețelele de socializare, iar efectele strângerilor de fonduri au fost evidente pentru sibienii care au văzut că s-au achiziționat echipamente pentru secția de terapie intensivă pentru nou-născuți, s-a renovat un loc de joacă, s-au introdus cursuri gratuite de arhitectură pentru copii sau s-au renovat piste de biciclete. În 2016, alergătorii la Semimaratonul Sibiu și susținătorii lor au strâns 41.000 lei pentru amenajarea unui cabinet veterinar în cadrul adăpostului pentru câini abandonați al celor de la Animal Life. Anul acesta, Ioana și Radu au avut surpriza ca o programatoare de 21 de ani pe care au angajat-o să-i întrebe la interviu ce proiecte de voluntariat oferă salariaților. Au putut să-i povestească despre cum compania susține din 2013 organizarea Semimaratonului Sibiu, adăpostul celor de la Animal Life sau împăduririle celor de la Cu Verdele în Sus.

Pentru Gabriela Cuzepan care lucrează de nouă ani la Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu și gestionează colecții de insecte, deschiderea spre voluntariat s-a petrecut în 2011, după ce a absolvit un curs de fotografie. Pentru că voia să exerseze, mergea la cât mai multe evenimente din oraș și fotografia. Așa a ajuns fotograful principal la Semimaratonul Sibiu și, treptat la toate evenimentele organizate de Fundația Comunitară Sibiu. Acum coordonează fotografii care participă voluntar la competițiile sportive și, mai ales, se bucură de acțiunile pe care le fotografiază. Cel mai mult o entuziasmează evenimentele educaționale pentru copii și adolescenți, cum sunt cele din cadrul Fondului Științescu, axate pe știință și tehnologie, căci se gândește cât de mult i-ar fi plăcut să învețe așa în copilărie. Nu lipsește nici de la 8 Hours Overtime – un eveniment la care mai mulți specialiști își donează expertiza vreme de opt ore după program, pentru a descurca proiectele unor ONG-uri.

DSC_8758

Acum patru ani, tuturor acestor oameni voluntariatul ar fi putut să li se pară o muncă destul de singuratică, dacă se raportau la familiile și prietenii lor care nu prea înțelegeau de ce să-și piardă atâtea ore plantând copaci, cosind iarba de pe linia mocăniței sau fotografiind gratuit. Ce-i motiva însă pe toți, nu era munca în sine, ci ideea de a fi împreună cu oameni ca ei. Se întâlneau la concerte, la Festivalul Internațional de Teatru Sibiu (FITS), la Festivalul de Film Documentar Astra, la antrenamente de alergat, la ture de bicicletă, la vopsit vagoane și curățat gările mocăniței. Din 2012 încoace, glumeau că tot ei, vreo 30-40 de oameni de 25-35 de ani, o bulă de valori și principii, se întâlnesc la mai toate evenimentele din oraș – proteste, împăduriri, observat de alegeri sau acțiuni caritabile.

Miza slujbei lui Ciprian Ciocan, directorul executiv al Fundației Comunitare Sibiu, o organizație care finanțează inițiative locale, este să extindă „bula” asta la nivelul orașului, să ducă ideea de implicare la cât mai mulți: „Nu trebuie să ai pretenția că rezolvi marile probleme ale umanității”, spune Ciocan. „Uneori e pur și simplu despre a simți nevoia naturală de a fi împreună cu oameni ca tine.” Toate evenimentele cu componentă socială din oraș sunt o ocazie de reîntâlnire pentru oamenii care se știu deja de la evenimentele trecute. Cel mai plăcut pentru echipa Fundației Comunitare e când află de inițiative care nu au pornit de la ei, dar care implică oameni care s-au cunoscut în alte proiecte; e semn că motorul „bulei” merge bine și se auto-alimentează.

După numărul populației, Sibiul este al 14-lea oraș ca dimensiune din România, dar ce are poate în plus față de alte orașe e o doză de efervescență rămasă după momentul 2007, când a fost capitală europeană a culturii. A rămas de atunci un drag de oraș care a alimentat apoi energia în tot ce a însemnat agendă culturală sau sportivă. Voluntarii de la Festivalul Internațional de Teatru Sibiu se salută între ei pe stradă. Cei de la Artmania la fel. Sibienii încurajează alergătorii la semimaraton, chiar și când plouă mărunt și rece, ca la ediția din 2014. Competițiile sportive cu componentă caritabilă au reușit să le facă sibienilor cunoscute organizațiile care se luptau în comunitate de ani de zile. Le-au văzut numele pe tricourile alergătorilor, au citit despre proiectele lor pe Facebook și treptat le-au înțeles și impactul. De exemplu, în cinci ani de semimaraton, 100 de proiecte locale au fost finanțate cu peste 900.000 de lei mulțumită alergătorilor și susținătorilor lor. Cumva, toate au decurs dintr-una în alta. „Voluntariatul e un proces lent cu vibrații în mai multe direcții”, crede fotograful Gabriela Cuzepan.

DSC_8853

De patru-cinci ani, scepticismul pe care îl trezeau organizațiile non-profit pare că se dărâmă, iar publicul se lărgește. Anul trecut, în doar două zile, s-au înscris 450 de voluntari pentru o acțiune de împădurire a organizației Cu Verdele în Sus. Dacă la prima ediție a semi-maratonului, 100 de alergători au strâns 30.000 lei pentru proiectele unor ONG-uri, în 2016, la cea de-a cincea ediție, 2.500 de alergători au strâns 340.000 lei, secondați de 400 de voluntari care au participat la eveniment. De anul acesta, competiția de alergare s-a transformat în Maraton Internațional, adică evenimentul din 27 mai are și o probă de 42 de km.

Finele lui martie la Sibiu a însemnat anul acesta: 8 Hours Overtime; un hackathon pentru tinerii care vor să pornească un start-up; un festival cu cățărări de interior, escape rooms și tras cu arcul, organizat de liceeni; startul înscrierilor la Maratonul Internațional Sibiu; o vânătoare de „fapte bune” la un colegiu tehnic, adică prezentarea unor oameni care au impact în comunitate. Apar voluntari noi pe care „bula” nu-i cunoaște încă. Fundația Comunitară Sibiu și-a pus la dispoziție o încăpere pentru alte organizații și inițiative aflate la început de drum. Pe mulți îi găsești și la 11 noaptea în birouri, mâncând covrigi, bând ceai și entuziasmându-se de tot ce construiesc.

 

NB: De la documentarea acestui articol, peste 4.000 de donatori au strâns circa 475.000 lei pentru cele 21 de proiecte înscrise la Maratonul Internațional Sibiu 2017, la care au alergat peste 3.000 de oameni. De asemenea, echipa Fundației Comunitare Sibiu a lansat ediția a treia a programului de finanțare Fondul Științescu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *