MEȘTERește: ateliere de upcycling

Posted on Oct 11, 2019 in Uncategorized

MEȘTERește: ateliere de upcycling

La CitySense Hackathon 3.0: Colectarea selectivă a deșeurilor, una din ideile finaliste a fost organizarea unui festival, care să crească gradul de conștientizare a posibilităților de reducere și reutilizare a produselor – MEȘTERește. Chiar dacă nu a luat forma unui festival, la sfârșitul săptămânii trecute, într-un fel, MEȘTERește a prins contur în cadrul evenimentului Zilele Vecinătății, organizat în cartierul Terezian.

În cadrul acestuia, Horațiu, Cătălin și Maurizio au ținut ateliere de meșterit mobilier stradal din paleți și lămpi decorative din sticle vechi, designerul Anamaria a creat de zor sacoșe și alte obiecte din resturi de materiale textile, iar Casandra a povestit despre proiectul său “Vânătoarea de gunoi” și reciclarea mobilei uzate.

La final, mobilierul urban a fost dăruit Liceului LIA din zonă, plăsuțele au ajuns în mâinile unor copii fericiți, iar o ghirlandă a fost vândută, banii fiind donați pentru dotarea cu laboratoare de robotică a școlilor din cartiere mărginașe din oraș, în cadrul Fondului Științescu Sibiu.

Felicitări și mulțumim mult tuturor! Sperăm să ne revedem în curând.

Albumul foto complet poate fi văzut aici.

Foto: Gabriela Cuzepan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *