

În orașul care respiră prin oameni și inițiative, se conturează un nou proiect. Născut din dorința de a aduce împreună tot ce e autentic și generos în Sibiu, „O Comunitate” va reuni cele mai mari inițiative care dau viață orașului nostru, de ani de zile.
„O comunitate” este locul în care sportul, arta, muzica și inițiativele civice își vor da mâna, în 2026, o formulă simplă, dar puternică, prin care ne reamintim că fiecare pas, fiecare gest, fiecare idee bună devine mai mare atunci când e făcută împreună. Evenimentul va consta în mai multe evenimente de anvergură, care se vor desfășura pe durata a două săptămâni.
„Ideea din spatele O Comunitate a venit dintr-o nevoie pe care o simțeam tot mai puternic: aceea de a ne reconecta unii cu alții, la un nivel mult mai înalt decât până acum. În Sibiu există o mulțime de oameni și inițiative extraordinare, care pun suflet, energie și timp în ceea ce fac. Doar că fiecare își spune povestea separat.
O Comunitate vine să schimbe asta. E un cadru care ne permite să ne vedem, să ne auzim și să ne sprijinim reciproc. Ne dorim să arătăm cât de puternic devine orașul atunci când toate aceste energii se unesc într-o direcție comună.
Cred cu toată convingerea că Sibiul are una dintre cele mai vii și implicate comunități din țară. O Comunitate e, de fapt, felul nostru de a spune: hai să o celebrăm, să o facem vizibilă și să construim mai departe, împreună”, spune Ana Bugneriu, directoarea Fundației Comunitare Sibiu, inițiatoarea proiectului.
Proiectul adună sub aceeași umbrelă inițiative care, de ani buni, dau viață orașului:
Formula noastră nu ar fi completă fără cei care pun Sibiul pe hartă din punct de vedere sportiv.
Celor care deja s-au alăturat listei „O Comunitate” li se vor adăuga și alte grupuri faine, vii, dedicate în slujba Sibiului nostru în continuă transformare, iar împreună avem șansa să construim un fenomen local de care să fim și mai mândri, care ne unește în scopul binelui și face din Sibiu locul din care nu ai mai pleca.
Urmează un an care va aduce laolaltă inițiative, visuri și oameni care cred în puterea binelui comun. Sibiu, vom afla cât de mare poți să fii. Și poți.