În 29 august 2020, Sibiul se (re)pune în mișcare! În ultima sâmbătă de vară, vom organiza alături de partenerii noștri cel mai bun maraton pe care îl putem face.
Am crescut împreună Maratonul de la Sibiu pentru că ne-am bazat unii pe alții, pentru că am știut să ne ascultăm, să ne înțelegem și să învățăm să fim împreună. Am reușit să trecem peste dificultăți și peste diferențe și la sfârșit să fim mai puternici, ca echipă și ca o comunitate:
Trăim vremuri complicate care ne propun probleme pe care niciunul din noi nu le-am mai întâlnit, dar după cum v-am povestit nu suntem oamenii care să ne dăm înapoi de la provocări. Orașul nostru e destul de vechi cât să fi trecut deja prin epidemii grele, din secolul XIV și până astăzi, iar locuitorii săi au găsit mereu metode de a se proteja, adapta și a merge mai departe.
Echipa noastră a urmărit criza globală încă de la începutul epidemiei din Wuhan și am fost printre primii care au luat în considerare anularea / amânarea evenimentului. Suntem convinși că distanțarea socială este principala noastră armă în lupta cu pandemia și credem că relaxarea acestor măsuri nu trebuie făcută decât atunci când suntem siguri, ca societate, că suntem cu adevărat în siguranță. În acest sens, trebuie să știți că NU vom organiza un eveniment mare cu public în următoarele 12 luni, care să presupună întâlnirea unui număr mare de oameni într-un spațiu delimitat.
Pe de altă parte, maratonul/Maratonul Internațional Sibiu este un eveniment foarte important pentru noi toți pentru că ne aduce împreună într-o lume cu valori comune, înainte de toate. E o lume în care credem, care ne place și ne dă energie să facem/construim împreună lucruri frumoase pentru Sibiu. Acum, în aceste vremuri agitate, ne dă forța să ne reinventăm ca să putem continua proiectele de bine pentru comunitate.
Adaptabilitatea va fi principala capacitate pe care vom fi nevoiți să ne-o antrenăm în următoarea perioadă: să ne adunăm toate resursele de înțelepciune, disciplină, perseverență, creativitate și empatie pentru a găsi cele mai bune metode de a o scoate la capăt, mai puternici. E important, de asemenea, să ne împrietenim cu incertitudinea, să ne cultivăm toleranța la incertitudine și încrederea că, indiferent de circumstanțe, vom face față cu bine provocării. Nu știm exact cum va arăta maratonul din 29 august, nu știm dacă vom primi undă verde de la autorități, cum va arăta traseul și câți dintre noi vom fi la start. Dar știm că nu vrem să ne oprim din visat și vrem să trecem prin aventura aceasta împreună ca și până acum.
Ne dorim ca în următoarele săptămâni și luni să ne punem la bătaie aceste resurse, din echipa de organizare și din comunitate, pentru a construi pentru 29 august, cel mai bun maraton pe care îl putem face. Avem deja alături de noi pe Visma, partenerul principal de tradiție al evenimentului, Colt, partenerul voluntarilor, Muzeul Astra, care a fost lângă noi de la prima ediție iar în săptămânile următoare vom anunța și restul parteneriatelor pentru această ediție.
Pentru cei ce v-ați înscris deja pentru evenimentul care trebuia să aibă loc pe 30 mai, vă vom oferi opțiunea de returnare a taxei, participarea la evenimentul din 29 august sau donație pentru una dintre cauze.
Dorim să vă chemăm alături de noi, să sperăm împreună, să gândim, să construim și dacă totul merge bine, să alergăm! Trimiteți-ne ideile voastre și pe cele foarte bune le vom include în planul nostru. Ca manageri de proiect, ne place să eliminăm cât mai mult riscul și vom face asta în continuare, însă trebuie să recunoaștem că de aici înainte trebuie cu toții să fim mult mai confortabili cu incertitudinea și tot ce înseamnă calculul și managementul riscului. Ceea ce nu ne poate surprinde nu ne poate răni. Vă invităm să faceți un salt de credință/încredere alături de noi spre incertitudine și să vă înscrieți la cel mai bun maraton pe care îl putem face.
Noi ne vom asigura că nu organizăm un eveniment care să pună în pericol alergătorii sau comunitatea și vom urmări, până la finalul lunii august, 2 scenarii. Dacă contextul ne va permite să organizăm un eveniment public, o vom face, dacă nu, ne vom refugia în online, vom sărbători reziliența și vom ști că am făcut tot ce a fost posibil.
Scenariul A: – măsurile de distanțare socială sunt relaxate; – evenimentele publice primesc autorizație; |
Scenariul B:
– starea de lockdown complet persistă, sau evaluarea noastră este că măsurile de relaxare sunt prea periculoase pentru contextul curent; |
|
|
Așteptăm feedbackul vostru prin comentarii pe pagina noastră de Facebook, email, telefon, sau orice alte metode mai aveți. Dacă simțim că vă place propunerea noastră, în zilele următoare vom începe să adunăm feedbackul, noi idei de proiecte și să re-pornim înscrierile pentru ediția specială 2020.
Ne punem în mișcare?
Ai voștri,
Echipa Maratonului
Foto: Paul Băilă